Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Octombrie 27, 2016

OAMENII DIN VIATA NOASTRA P1

Dragii mei, mi-am propus sa discutam cate ceva despre oamenii din viata noastra. Pentru ca numarul oamenilor care intra sau ies din viata noastra este foarte mare, am decis sa o luam pe bucati pornind de la categoriile cele mai apropiate. Da, imi asum decizia de a-i pune grupati pe categorii desi sunt fiecare in felul lor unici si totusi identici.

Astazi am sa incep cu familia, cu acei oameni care ne sunt rude (de sange sau indirect) in aceasta intrupare a vietii noastre.

porodica

Inainte de a incepe, imi permit sa fac o paranteza in care sa spun ca mi-ar placea, avand in vedere ca deja ati ajuns la randurile mele, sa luati la modul serios in calcul posibilitatea ca ceea ce veti citi este adevarat si…sa reflectati la ideea expusa.

Pana acum cativa ani stiam, si eu ca si multi altii, ca parintii NU ni-i alegem ci ii primim; lucru care uneori era o scuza alteori putea fi ceva mai mult. Ei bine adevarul putem spune ca este undeva la mijloc, desi tot un fel de alegere este oricum o privim. O sa imi exprim gandurile tinand cont atat de cei dintre dumneavoastra care acceptati exclusiv o varianta …clasica, cat si de cei care acceptati si variante …diferite.

Ei bine, multi dintre noi accepta faptul ca nimic nu este la intamplare in acest univers in care traim, fie ca ne raportam avand in vedere existenta unei divinitati, fie ca ne raportam la unele legi… Ideea este ca, inainte de intrupare, este facuta o alegere si ajungem sa fim copilul a doua persoane un barbat si o femeie (asta ca si conceptie si sursa de „bagaj genetic” indiferent ca cei doi vor ramane parintii nostri in continuare sau vom avea alti parinti diferiti de cei biologici) astfel incat noi sa avem de la cine invata ceea ce avem de invatat pentru a putea evolua. Mi-ar placea sa retinem faptul ca parintii sunt parte din noi fie ca acest lucru place tuturor sau nu place decat unora. Pana si pentru cei care nu cred in existenta lui Dumnezeu, este foarte clar ca noi suntem rezultatul unirii a doua fiinte. A-mi nega originea din cei doi si a-i renega pe ei ca parintii din care provin este…cel putin contraproductiv daca nu stupid, pentru ca ar insemna ca ma neg pe mine insumi. Eu ca si om sunt „carne din carnea lor, sange din sangele lor” si ar fi bine sa fiu fericit si recunoscator pentru asta pentru ca am facut cea mai buna alegere.

Credeti ca este bine sa ne iubim pe noi insine?

Din punctu meu de vedere exista 4 variante de raspuns insa as prefera sa ne raportam la 3 dintre ele. Variantele de raspuns sunt:

  1. Daca da, va sugerez sa va iubiti parintii si copii!
  2. Dca nu, va sugerez sa va iubiti pe voi insiva iar apoi sa va incadrati la punctul 1 si sa va iubiti parintii si copii!
  3. Daca nu, atunci iubiti-va macar parintii si copii si iubindu-i pe ei va veti iubi si pe voi insiva
  4. Decideti sa NU iubiti, atunci imi pare rau si sper sa va dati seama la timp ca pretul este mult prea mare

Fie ca ati luat pana acum in calcul cele 10 porunci, fie ca nu; am sa va amintesc una dintre porunci:

” Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta , ca bine sa-ti fie tie si sa traiesti pe pamant multi ani”

DA, stiu, poate suna …intr-un anume fel INSA va sugerez sa considerati aceasta porunca, ca fiind un sfat de la un prieten intelept. Eu unul am ignoratprea  mult timp acest sfat si nu a fost un lucru bun pentru mine.

In caz ca va intrebati, NU, nu vreau sa va convertesc la nicio secta sau ceva de genul ci doar sa va sugerez sa ganditi atent unele aspecte si unele sfaturi fiindca puteti castiga sau pierde mult.

Exista multa intelepciune in popor, intelepciune pe care noi de prea multe ori o ignoram. Poporul spune inclusiv faptul ca: ” Masoara de doua ori si taie o singura data” La fel cum bine ne spune ca ” Apreciem ceva dupa ce nu il mai avem”

Eu unul va sfatuiesc sa va apreciati atat parintii cat si copii si sa ii iubiti ASA CUM SUNT.

Stiu ca in multe cazuri relatia parinti – copii nu este una stralucitoare INSA asta nu este o scuza acceptabila pentru actiuni contraproductive. Uneori nu ne plac unele actiuni ale parintilor nostrii sau ii ignoram sau ii subestimam sau…dragilor, noi suntem aici asa cum suntem datorita lor pe de o parte si datorita noua pe de alta parte.

Eu unul sunt printre cei fericiti, cu parinti minunati insa am fost prea mult timp mult prea…hai sa ii spunem pe nume: mult prea prost pentru a intelege unele lucruri.

Ok, presupunand ca  in unele cazuri parintii sunt….nu tocmai cum am dori noi, nu ceredti ca asta subliniaza faptul ca noi suntem cei care avem puterea de a schimba in bine? Gandhi spunea „Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”

Putem face atat de multe pentru a schimba lucrurile… Suntem suparati pe parintii nostri? Primul pas ar fi sa ii acceptam asa cum sunt iar apoi sa ii iertam, daca consideram ca am avea ceva ce nu ne place la ei. Pentru cei care acceptati ideea de Karma (dar util pentru toti), luati in calcul ca e posibil ca voi sa fiti cei care au decalansat o chestie negativa. Ma bat parintii? Ma ignora parintii? M-au abandonat parintii? Ok, nu este deloc usor si cu atat mai putin placut INSA este posibil ca eu sa ii fi batut pe ei, ca eu sa ii fi ignorat sau abandonat iar acum se face doar o decontare. Daca ei sunt acum mai putin ok cu mine, este posibil sa fi fost eu mai putin ok cu ei si atunci DEPINDE DE MINE sa intrerup acest lant vicios iertand iar apoi, dupa ce am iertat, iubind. Se spune ca: „A gresi este omeneste iar a ierta este divin”.

Multe lucruri depind de noi! Daca unul din parinti imi faced ceva neplacut pot sa iau in calcul ca eu i-am facut lui inainte ceea ce imi da puterea sa intrerup acest sir (uneorio) infinit. E drept ca pot sa iau in calcul si varianta ca nu exista karma sau alt scenariu si deci el /ea este primul care face acel ceva neplacut lucru care ma duce , si de aceasta data, la punctul in care tot eu am puterea sa intrerup sirul infinit.

Parintii, asca cum sunt ei in fiecare caz in parte, sunt o sansa imensa pentru noi de a schimba lucrurile in aceasta lume.

Ceea ce am sa spun acuma este posibil sa sune mai putin frumos insa adevarat: parintii nostri la fel ca si bunicii , la fel ca si orice alta ruda de sange sunt o baza de date foarte utila si o cheie de la usi bine ferecate. folositi-va de baza de date care este in rudele dumneavoastra.

Am vorbit de karma asa ca acum am sa abordez si celalalt aspect al ortodoxiei in care apare notiunea de pacat pe 7 generatii. Parintii, bunicii…rudele ne pot furniza informatii utile pentru a opri sirul acelui pacat. La fel cum noi, facand cele necesare cu parintii si rudele noaqstre putem face multe schimbari majore in viata noastra si a celor dragi.

Aveti idee ce gol lasa plecarea unei persoane dragi din viata noastra? Aveti idee cum este ca astazi sa privesti spre scaunul gol in care ieri statea omul drag? NU  va doresc sa stiti cum este asa ca va recomand sa traiti din plin fiecare secunda pe care o aveti la dispozitie alaturi de familie si de prieteni sau …de cei dragi voua in general.

IERTATI SI IUBITI pe cei dragi atata timp cat puteti sa o faceti, la un moment o sa fie prea tarziu pentru asa ceva si veti regreta ca nu ati facut-o cand puteati sa o faceti.

Este important ceea ce facem noi, NU ceea ce fac altii.

Astazi am pus mai mult accent pe PARINTI pentru ca ei sunt cei care ne-au adus pe lumea aceasta . Iubiti-i asa cum sunt!!! Daca credeti ca nu puteti, autati-I sa fie mult mai bine si apoi iubiti-i asa cum sunt!!!

Este o ora tarzie asa ca nu o sa spun sa incepeti de astazi dar de maine nu mai aveti nicio scuza.

Am folosit multe cuvinte insa esentiale sunt doua: IERTARE si IUBIRE

 

 

 

 

 

 

 

sursa imaginii: Kika

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Octombrie 24, 2016

PRODUSE COSMETICE NATURALE 100 %

Am gasit produse cosmetice naturale cu efect foarte bun. Personal, fiind mai pretentios, recomand doar acel „ceva” care ma incanta si care mi-a satisfacut nevoia; prin urmare recomand destul de rar ceva, de data aceasta insa va recomand produsele ” NIERRE„.

In ziua de astazi fiind bombardati cu o gramada de produse (industriale, de serie) de la o multime de firme, este destul de greu sa alegi acel produs care sa fie ceva mai mult decat o chestie bine promovata; asa ca multi dintre noi ne REintoarcem la origini cautand acele produse care sa fie cat mai naturale cu putinta pentru a si obtine un rezultat benefic pentru noi.

Din pacate, datorita unor imprejurari mai putin placute, am fost nevoit sa caut solutia ideala pentru a vindeca niste leziuni urate. Personal am invatat ca este o greseala sa iti subestimezi adversarul asa ca, combin terapiile complementare pentru a remedia problema. Asa am ajuns la uleiul regenerant , unul dintre uleiurile 100%  naturale, care este obtinut dintr-o combinatie de elemente naturale.Am testat acest produs pe cei dragi mie dar si pe piele proprie iar calitatea rezultatului este una foarte buna.

Daca , si dumneavoastra la fel ca mine, sunteti o persoana ancorata in logicorational e posibil sa va placa faptul ca persoana care a conceput produsele are masterat in biochimie iar produsele sunt obtinute in urma studiilor si cercetarilor facute cu pasiune.

Eu unul cu uleiul regenerant am inceput incursiunea in produsele Nierre, ulterior descoperind si celelalte produse

screenshot_2016-10-21-13-12-17-1

Ingredientele naturale din care sunt preparate aceste produse, confera un plus  de eficienta iar faptul ca le produce cel care le-a studiat si conceput este deaja un bonus pe care fiecare dintre noi il merita.

Eu unul am incercat, am vazut ca sunt bune asa ca le folosesc in continuare. Voi puteti sa ma credeti si sa incercati SAU sa nu ma credeti si sa incercati pentru a va convinge.

Va doresc, asa cum bine zice poporul in intelepciunea lui: ” Sanatate ca-i mai buna decat toate”

Tipurile de produse existente cat si posibilitatea de a le comanda, le gasiti la acest link:

http://nierre.com/shop/

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Ianuarie 1, 2016

IUBIREA NE/CONDITIONATA

Multa lume vorbeste despre iubire iar in cercurile unde spiritualitatea este cautata, se invoca iubirea neconditionata asa ca nu ma pot abtine si am sa spun si eu cateva cuvinte despre iubirea asta nazdravana.

Nu am sa mai amintesc tipurile de iubiri si alte aspecte pe care le~am discutat in alte articole ci am sa ma axez putin mai mult 🙂 pe aceasta latura si anume iubirea neconditionata.

Indiferent ca vorbim de iubirea dintr~un cuplu ( cum ii spun cativa omuleti dragi mie: indragosteala) fie ca vorbim de alt tip de relatie interumana; iubirea exista sau nu ,PUNCT.

Imi vine in minte sfatul primit de la regretatul meu mentor care ne invata sa nu criticam din exterior, asa ca am sa va spun ca am fost in ambele tabere asa ca vorbesc in cunostinta de cauza. Daca veneati, in urma cu cativa ani, sa imi spuneti ca eu nu iubesc neconditionat, ati fi riscat sa va mananc cu fulgi cu tot, ar fi fost cea mai proasta idee a dumneavoastra.

Multa lume afirma ferm si tare ca iubeste neconditionat si asta inca pe mai.multi oameni (ma risc sa spun straini)….PE BUNE??? Asta ca sa nu folosesc varianta populara. Da, da foare bine la imagine sa spui ca tu iubesti pe toata lumea si asta neconditionat.

Nu o sa fiu atat de extremist incat sa spun ca nu exista iubire neconditionata ci am sa spun doar ca acest gen de iubire este extrem de rar.

Daca suntem sinceri cu noi insine, o sa observam ca atunci cand iubim…o facem conditionat. Recent am contrazis pe cineva drag mie intr~un exemplu de tip mama~copil si a ramas sa dezbatem ideea. DA, iubirea unei mame fata de copilul ei este cel mai apropiat exemplu de iubirea neconditionata…si totusi nu este asa.

Am sa ma fac singur carne de tun si am sa spun ca eu iubesc o fata mnunata si o iubesc din adancul sufletului si iubirea mea NU ESTE NECONDITIONATA!!!

Mi~a luat ceva timp pana sa inteleg ca iubesc „conditionat”. Pai dragilor eu o iubesc pe EA, pe EA si nu pe Marioara de la bacania din colt. O iubesc pe EA pentru tot ce este fiinta ei: pentru inteligenta ei pe care am descoperit~o in lungile discutii, pentru zambetul ei care imi topeste inima, pentru parul ei si faptul ca nu ma pot decide cum ii sta mai bine daca prins stil coc, lasat liber sau prins in coada, pentru modul in care si~a crescut singura copilul, pentru faptul ca vocea ei are o legatura directa cu sufletul meu si imi relaxeaza corpul….pot continua mult si bine; ideea este ca iubesc aceste aspecte ale EI. Daca iubesc aceste aspecte ale fiintei ei, atunci cum as putea sa o iubesc pe Marioara de la bacanie? Pe Marioara a carei voce ma enerveaza, pe Marioara care nu suporta copilutii, pe Marioara care…. Ati prins ideea??? Este iubire condtionata de existenta EI. Ca sa fie foarte clar am sa mai adaug ceva: ca adult find, asta venind cam 24 de ani legal vorbind, am iubit (ca indragosteala) trei fete. Da stiu….puteti sa spuneti ca sunt incapabil de iubire sau prost sau…ideea ramane aceeasi le~am iubit doar pe ele pentru ceea ce erau ele si pentru ceea ce era intre mine si ele.

FB_IMG_1451063862544

O sa spuneti ca in cazul mamelor este cu totul altceva…ASA ESTE, e vorba de o relatie mult mai pura. Cu toate astea, tot nu este iubire neconditionata: oricat de mult iubeste fata X copilutii, in primul rand il iubeste pe al ei pentru ca este…al ei si l~a purtat in interiorul ei luni de zile in care a trecut prin multe trairi, incercari…. DA, o mama si~ar da si viata pentru copilul ei. Asa este, si~ar da si viata pentru copilul EI, nu pentru oricare copil de pe strada. Accept ca mama find si femeie are o putere de a iubi mult mai mare decat un barbat poate INSA tot conditionat este. In ideea in care vreti sa ma contraziceti, sa stiti ca stiu sa fiu avocatul intunericului…faceti un experiment: daca sunteti femeie puteti sa treceti la actiune, daca sunteti barbat gasiti o femeie…ideea este ca iubind neconditionat copilutii le vreti tot binele din lume asa ca poti sa iti vinzi casa cu etaj si masina iar banii sa ii donezi orfelinatului pentru a asigura o viata mai buna copiilor de acolo ca doar ii iubiti neconditionat pe toti. Va sfatuiesc sa nu fortati nota pentru ca stiu sa fiu si mai intunecat 😛

Revenind la cupluri, o cunostinta a afirmat astazi urmatoarea idee ” Lasati~va iubiti doar de oamenii care va pot transforma viata intr~o poveste […]”; trecand peste riscurile clare ale acestei idei, imi confirma faptul ca se iubeste conditionat.

As putea recurge si la argumente mai.puternice insa fiind ezoterice nu le invoc decat la nevoie 😉

Si acum, daca tot am scris despre iubire (ne)conditionata am sa pun un bonus si …iar o sa dau cu mine de panou 🙂

Dragii mei, indiferent daca iubiti conditionat sau neconditionat, nu luati iubirea cuiva ca pe un drept al vostru, ca pe ceva implicit la pachet…nu este asa. Mai adaugati cate un motiv de a fi iubiti, nu strica 😉

Ar mai fi ceva. Exista limbaje ale iubirii, altfel spus e posibil ca eu sa exprim.iubirea intr~un fel iar tu sa ai alt tipar si sa ne dea cu virgula. O prietena mi~a recomandat o carte si anume ” Cele cinci limbaje ale iubirii”.

Spuneam ca o sa dau cu mine de panou asa ca…

Cinci posibile limbaje ale iubirii sunt:

* Cuvintele de incurajare

* Timpul acordat

* Darurile primite

* Serviciile

* Mangaierile fizice

Ei bine, daca sunteti una din persoanele care ma iubesc, am petru voi o veste buna si o veste proasta referitor la limbajul.meu 🙂

Daca sunteti fata are ma iubeste si pe care o iubesc, Vestea buna este aceea ca oricare din patru limbaje il aveti, se potriveste cu siguranta la mine 😉

Vestea proasta este aceea ca eu am nevoie de patru limbaje pentru a ma simti iubit ;;)

Daca sunteti din alta categorie, vestea buna este ca oricare din cele 2,5 limbaje le aveti ~ se potriveste. Hai sa nu va dau vesti proaste 😛  Va dau, totusi, un citat al lui Geo Bogza:

„Atunci cand nu am sa mai pot iubi pe nimeni,am sa mor. Voi cei care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti”

 

 

 

 

Imagine preluata de pe internet

 

 

 

 

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Februarie 7, 2015

CASATORIA &co 2015

Daa stiu, si ce daca…

De multe ori ma loveste curiozitatea si atunci ma pun in miscare, cum e si cazul de fata cand am tras cu coada ochiului la bunataturile pentru mirese, nunti si alte cele.

Sunt un geaman cu dualitate mare asa ca mie imi sunt permise multe 😉

Spun ca sunt un geaman fiindca am doua convingeri oarecum contrare ca sens…sa va explic:

– sunt un omulet care crede cu convingere ca o simpla hartie nu are puterea de a influenta in vreun fel situatia dintre doi oa

meni. Exact, consider ca doi oameni pot convietuii fericiti si formand un tot unitar pentru toata viata fara sa fie implicat un certificat de casatorie. Acea hartie nu are niciunfel de valoare decat in cine stie ce manevra birocratico-judiciara. SI

– dap, sunt un omulet care crede cu convingere in casniciile …imi permit sa spun REALE. Si cand spun asta ma refer in primul rand la conditia minim necesara sa existe iubire intre cele doua suflete care se unesc cu corpurile lor materiale de acum. In mod normal casatoriile religioase nu ar avea voie sa fie facute altfel decat cunoscand cele doua entitati care urmeaza sa se uneasca. Da, aici putem avea pornirea de a judeca preotii ca fac cununiile religioase pe banda fara sa verifice un minim necear daca cei doi sunt ok. Adevarul este ca si aici e ca in tango, nu ajunge sa fie doar preotul in formula de calcul ci si noi omuletii. Noi omuletii, de multe ori, nu avem o legatura prea buna cu fetele bisericesti…nu, nu o sa dezvolt subiectul preotime ci o sa revin la casniciile religioase: in primul rand depinde de noi, omuletii implicati sa fim sinceri cu noi insine inainte de a face pasul pt ca, fie ca vrem fie ca nu vrem, tot la noi se intoarce orice actiune intreprinsa. Ceea ce multa lume uita este faptul ca un cuplu care se iubeste (cu adevarat) si pecetlueste uniunea lor prin casatorie religioasa, beneficiaza de multe avantaje reale.

Multe lucruri au un pret al lor in aceasta lume iar eu, intr-un fel sau altul, am acceptat sa platesc pretul implicat neacceptand decat prezenta iubirii.

Personal, din clipa in care am ajuns sa iubesc o fata…nu imi fac griji indiferent de calea pe care vom merge, spun VOM pentru ca si aici avem eternul tango ce necesita doi omuleti pt a putea fi dansat asa ca daca fata e fana a casniciilor e superb iar daca are alergie la casnicii, vedem cum o fi si tot super e.

Asa ca, recomandarea mea este sa va ganditi bine ce vreti iar apoi sa actionati.

Se pune ca o poza face cat o mie de cuvinte…ei bine eu am inceput cu cuvintele 🙂 iar acum recuperez si plusez.

Am sa presupun ca exista 3 categorii: cei care intentioneaza sa nu se casatoreasca, cei care intentioneaza sa se casatoreasca intr-un anume fel si cei care intentioneaza sa se casatoreasca indiferent de modul in care o vor face.

Cei care intentioneaza sa nu se casatoreasca ori s-au oprit din citit pana acum ori ma injura bine si se vor opri aici.

Imi raman celelalte doua categorii la care refuz sa fac analiza.

Ok nu am sa mai iau in calcul alta posibilitate decat cea in care cuplul se iubeste, iubire reciproca si…reciproca 😉

Avem o viitoare mireasa si un viitor mire, asa ca am aruncat o privire la hainutele de rigoare.

Am sa incep cu domnisoarele. La ele, in multe cazuri, este o intreaga poveste ale carei detalii ma cam depasesc asa ca am sa pun exemplul ales de mine 😉

 

 

20150206_193938

Ei bine, am auzit si vazut destule incat sa pot spune ca fiecare e bine sa aleaga ce isi doreste sau …ce decide sa aleaga. Dap, exista si rochite care nu sunt albe

 

20150206_201227

Sa nu vitregesc barbatii, am sa dau si un exemplu pentru ei

20150206_194419

Vreau sa ma asigur ca sunt bine inteles: cele doua sufletele sunt in masura sa aleaga si decida ce haina vor purta, nu conteaza daca rochia este de la cel mai renumit designer sau este facuta de viitoarea mireasa, ca e cusuta manual sau la masina…conteaza fata cu sufletelul ei. La fel si la barbati.

Mai exista si varianta inchirierii hainutelor, nu exclud nimic.

Ceea ce totusi as sugera este acest lucru: faceti o curatare energetica hainelor si voua celor care le purtati

Asa ca, nu exista rochita prea simpla/ieftina cum nu exista rochita prea scumpa/sofisticata; o mireasa este frumoasa indiferent de vestimentatie fiindca este iubita de barbatul de langa ea. Imi scapa autorul ideii dar ideea suna cam asa: cea mai reusita vestimentatie la o femeie este data de zambetul ei.

Daca vorbim de casnicii, putem sa ne referim si la nunta sau nu.

Si de aceasta data am sa specific clar ca cei doi stabilesc ce si cum. O nunta poate sa fie reusita si daca mirii merg la o pizza si daca este nunta cu alai si sute de invitati. Pe esenta se poate adauga orice detaliu.

Daca vorbim de nunta, fie ca vb de 2 persoane de 8 parintii si nasii fie de sute, e posibil sa vb si de dulciuri si tort 🙂

Incepem cu tort

20150206_201204

20150206_194347

Spuneam de prajituri

20150206_193925

20150206_193806

Acuma daca tot avem tort si prajituri, poate ar fi bine sa avem si masa cu scaune. Nu este neaparat, putem sa ne lipsim de ele. Daca decidem ca vrem putem sa le folosim pe cele din dotare cu sau fara …infrumusetari

20150206_194304

20150206_194212-1

Cand vorbesc de nunta, eu unul nu cred ca exista prea simplu sau prea excentric…ceea ce aleg cei doi, este perfect. Daca vreti sa aveti doar servetelele simple pe masa e ok, daca vreti sa aveti cine stie ce chestie tot ok este.

Ca spuneam de chestii, nu am idee ce vrea sa fie „palmierul violet” dar din partea mea poate sa fie linistit pe masa

20150206_194339

Ar mai fi multe elemente dar eu am ales doar cateva din ele.

IUBITI-VA!!!

ASTA ESTE ESENTIALUL, BAZA A TOT.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Ianuarie 14, 2015

DESPRE IUBIRE SI ALE EI…2014/2015

Am simtit o profunda nevoie de a scrie despre iubire…nu am facut-o in acel moment asa ca gandurile mele au plecat la plimbare intr-un dans numai de ele stiut…
Daca va vine sa scrieti…scrieti, nu asteptati SAU daca asteptati, aprovizionati-va cu hartie si creioane 😉 ca se „complica” treaba
IUBIREA , o minune si in acelasi timp motorul intregului univers…de fapt e vorba de n versuri dar haideti sa ramanem la subiectul de baza, lasand ideea versurilor pe alta data.

Iubiri
Cand este vorba de iubire, automat iesim din lumea duala, desi inca traim intr-o lume duala. Stiu ca poate suna aiurea insa asa este, iubirea are darul de a ne ridica deasupra starii noastre de …normalitate.
Nu mi-am propus sa judec pe cineva ci mai degraba sa iau un marker si subliniez un aspect doua.
Iubirea este acel sentiment de o profunzime uriasa avand un grad de puritate uriasa…acel sentiment care te face sa topai ca un copilut in plin extaz.
Iubirea este un dar primit de la Dumnezeu, un dar pe care unii dintre noi nu stiu sa il aprecieze la adevarata sa valoare…din fericire, mai sunt si cei care apreciaza din plin frumusetea si puterea iubirii.
Si, da, cand vorbesc despre iubire…mereu am in vedere toate formele ei si, mereu repet ca ele pot coexista. Putem sa iubim in acelasi timp si iubita si mama si fiica, fiecare din cele trei avand un sertaras anume al lor.
NU, nu am ajuns in punctul in care sa iubesc cu adevarat alte categorii decat cele mentionate…nu, inca nu sunt capabil sa iubesc cu adevarat orice om.
Eu inca iubesc doar cand iubesc iar atunci cand afirm iubirea…ea exista.
Multa lume invoca acel „iubeste-ti semenii ca pe tine insuti”
La modul super ideal ar trebui sa manifestam iubirea in toate formele ei, iubind tot si pe toti.
Vestea proasta este aceea ca muuult prea putini sunt cei care manifesta iubirea in toate formele ei.
Vestea buna este aceea ca este ok, la inceput, sa manifestam pe rand cate un fel de iubire la care sa adaugam urmatorul si tot asa.
Iubirea este mult prea frumoasa si pura ca sa o patam sau invocam cand nu este cazul.
In caz ca va intrebati…sunt la inceput de drum, am ajuns sa pot sa ofer iubire parintilor, sa ofer iubire prietenilor si fetei care are darul de a potenta acest sentiment in mine.
Am ajuns pe drumul bun si cand este vorba de plante. A, ca tot spuneam de plante…o puternica lectie a iubirii am primit-o de la o portocala care m-a invatat cum sta treaba cu iubirea mai mult decat au facut-o zecile de carti sau alti „dascali”
Am eu o, hai sa ii spunem rugaminte (sa nu fie bas sfat): atunci cand iubiti- iubiti iar cand afirmati iubirea faceti asta doar daca are acoperirea necesara. De acoperirea necesara am mai spus cand vorbeam de cele 3 fiice ale Sofiei.
Revenind la ideea ca este bine sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, combinat cu ce spuneam de acoperire, am sa fac doua mentiuni:
* personal prefer…a unsprezecea porunca cea care suna cam asa „Iubiti-va aproapele asa cum v-am iubit eu pe voi” astfel eliminam interpretarile inutile.
* atunci cand pretindem ca iubim o…gramada de oameni nu facem altceva decat sa invocam inutil iubirea deoarece atata timp cat judec oamenii…nu ii iubesc. Nu, spun sa iubim defectele sau sa acceptam „orice fel de iubire” insa nu e ok sa ma folosesc de iubirea care nu exista.
Haideti sa intelegem acum pentru totdeauna ca iubirea este incompatibila cu judecarea, invidia, neiertarea, exploatarea si alte chestii de acest gen. Pentru ca nu sunt aici sa judec ma opresc aici cu aceasta idee. Vorba poporului: cine are ochi sa vada si urechi sa auda acela o sa vada si o sa auda…ceilalti, cu alta ocazie.
Probabil tot din acelasi motiv folosesc rar „Namaste” fiindca am ajuns, in oarecare masura, doar sa recunosc divinitatea din celalalt asa ca mai am de lucrat la mine.
Spuneam de iubire ca este motorul universului…ei bine este elementul de baza in vietile noastre. Iubirea contine in ea forta creatoare; iubirea este un medicament puternic; este un scut puternic; este o protectie magica este…opriti-ma…
Va sfatuesc sa va permitei sa iubiti si sa va lasati iubiti. Daca simtiti ca inca nu puteti face asta, poate ca e bine sa incepeti prin a va iubi pe voi insiva
Va doresc o viata plina de iubire

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Iunie 23, 2014

SANZIENELE

Intentia mea este alta decat aceea de a deveni inca unul care scrie despre aceasta tema, si anume aceea de a trage de maneca pe cei care poate sunt ca mine…anume, aceia care risca sa treaca cu vederea peste multe elemente cu farmec aparte, cu putere mare …

Este bine sa pastram o particica de copil in noi, astfel incat sa putem sa beneficiem de magicul din aceasta viata magica.  La trecerea dinspre 23 iunie spre 24 este noaptea de sanziene care este cunoscuta ca fiind o noapte magica, in care Portile Cerului se deschid si zanele coboara pe pamant, iar Sanziana (Galium verum), floarea cu nume de zeita, este considerata o planta magica, folosita din timpuri stravechi in descantece si leacuri.

Inca o parte interesanta a sarbatorii Sanzienelor este aceea ca are loc la trei zile dupa Solstitiul de vara, care este cea mai lunga zi din an si este la mijlocul anului avand legatura cu focul si soarele.

In trecut, oamenii stiau sa aprecieze mult mai bine orice element al naturii si sa beneficieze de puterile incredibil de mari, ce ne stau la dispozitie. Desi unele aspecte nu sunt atat de bine promovate ca si omologul lor din orient, si in cultura europeana si a noastra autohtona , se regasesc lucruri similare cu cele orientale. Si noi stiam foarte bine ce important este elementul FOC si cat de necesar ne este soarele. Spre exemplu, legat de aceasta sarbatoare este si obiceiul de a adprinde focuri foarte mari. Acum, scriind aceste randuri imi vine in minte un eveniment sustinut in luna mai la Satu Mare, unde o parte era cu mars pe carbuni incinsi…ei bine nu stiu organizatorii pe care aspect au marjat daca local sau “de import” cert este ca noi avem in traditia noastra utilizarea focului ca element purificator.

In anumite zone, cei care practica aceste obiceiuri,  isi fac un fel de brau din pelin iar apoi danseaza in jurul focului, ca apoi sa arunce in foc braurile cu scopul sa arda odata cu el si toate posibilele necazuri viitoare.

Tot in acelasi spirit solar,  se rostogolesc la vale roti aprinse care simbolizeaza Soarele, care se indreapta ca si vara catre toamna si care, in traditia populara, se considera ca au rolul de a alunga spiritele rele. Se considera ca cei ce vor sari peste foc in aceasta noapte, se vor purifica si intregul an care urmeaza  vor fi protejati de duhurile rele, de boli si vor fi fericiti.

Revenind la Sanziene:  in credinta populara  Sanzienele erau considerate ca fiind niste femei frumoase,  divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om. In popor se spune ca sanzienele au puterea de a indeparta raul si boala. In noaptea de sanziene se fac buchete de flori de sanziene cu care se impodobesc ferestrele, portile, stresinile caselor, pentru a-i apara pe oameni de duhurile rele si se pun cununi in coarnele vitelor pentru a le feri de rau.

flori

In folclor exista obiceiul ca fetele sa stranga flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergatoare sarbatoarii considerandu-se ca asa vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Aceasta sarbatoare, pe langa obiceiurile specifice, are si multe elemente legate de superstitii…cum a fi faptul ca, daca o fata arunca un buchet de flori de Sanziene prin usa deschisa sau prin fereastra, atunci isi va gasi in acest an ursitul. Se spune ca in aceasta noapte rasare floarea alba de feriga, care aduce noroc celui care o va culege, daca are curaj sa dea piept cu duhurile care o pazesc; acesta va putea citi gandurile oamenilor si va descoperi comori ascunse.

Si nu in ultimul rand, revin la motivul principal pentru care am scris aceste randuri: acela de a va amintii sa nu ignorati folclorul, traditiile in general si toate elementele din aceasta sfera deoarece pe langa farmecul aparte ele ne pot invata multe. Spun acest lucru si cu regretul ca pe vremea cand am studiat folclorul, nu am exploatat suficient de mult informatiile la care aveam acces.

De multe ori magia se impleteste armonic cu partile cat se poate de adevarate si utile 😉

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Iunie 16, 2014

RUGACIUNEA ( Isihasta) – FACUTA SI SIMTITA

Pentru multa lume, rugaciunea este o parte a vietii, oamenii rugandu-se intr-un fel sau altul. De multe ori am ajuns in acel punct in care am constientizat ca eu unul sunt la inceput de drum insa multumit ca am ajuns pe acel drum.

krst

 

Ma bucur ca am ajuns sa citesc cateva randuri despre rugaciunea isihasta, randuri care m-au pus pe ganduri insa m-au si luminat. Ii multumesc maestrului Arpad ca datorita lui am avut posibilitatea sa citesc despre Parintele Serafim si modalitatile de a trai rugaciunea. Nu pot sa nu impart cu voi aceasta informatie asa ca am sa pun, in continuare,  textul sugerandu-va sa il cititi in intregime:

Parintele Serafim de la Athos – Rugaciunea isihasta

Părintele Serafim, un autentic avva athonit, este un personaj enigmatic. Chipul său, aşa cum e înfăţişat în cartea ce ne-a servit drept sursă pentru selecţia textelor, este parcă desprins dintr-un Pateric: „Părintele Serafim vieţuia într-un schit aflat nu prea departe de mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon, cum îi spun grecii). Monahii care nevoiau alături de el aveau, în ceea ce-l priveşte, păreri diferite. Câţiva îl acuzau că levitează, alţii îl considerau un ţăran incult, alţii ziceau că e un adevărat stareţ inspirat de Duhul Sfânt, în măsură să dea sfaturi ziditoare, dar şi să citească în adâncul inimilor. Când ajungeai la poarta schitului său, Părintele Serafim avea obiceiul să te privească din cap până-n picioare, vreme de cinci minute, fără să-ţi adreseze nici cel mai neînsemnat cuvânt. Cei care nu dădeau bir cu fugiţii după această cercetare amănunţită, puteau auzi cuvântul aspru şi pătrunzător al monahului: „În tine, El n-a intrat mai jos de bărbie”; „Pe la tine nici măcar n-a trecut…s-o lăsăm baltă”; „La tine…oh, ce minune… a coborât până la genunchi”. Fireşte, el vorbea despre Duhul Sfânt şi despre pogorârea lui mai mult sau mai puţin profundă în om. El judeca sfinţenia unui om după puterea acestuia de a întrupa Duhul. Omul desăvârşit, omul transfigurat era pentru el fiinţa care ajunsese să fie pe de-a-ntregul să fie locuită de Prezenţa Duhului Sfânt, din creştet până în tălpi. „Însă asta – spunea părintele Serafim – n-am văzut decât o singură dată în viaţă, la stareţul Siluan. Acela era cu adevărat un om al lui Dumnezeu, plin de smerenie şi de măreţie.”
Când tânărul filozof i-a cerut părintelui Serafim de la mănăstirea Sfântul Pantelimon să-l înveţe rugă­ciunea inimii curate potrivit lui Evagrie Ponticul, părintele Serafim a început să bombăne. Aceasta nu l-a descurajat pe tânăr, a insistat. Atunci părintele Serafim i-a spus: „Înainte de a înţelege ce este rugăciunea inimii, învaţă să te rogi ca un munte”… şi i-a arătat o stâncă uriaşă. „Cere-i să te înveţe cum să te rogi. Apoi vino să mă vezi.”
A te ruga ca un munte
Şi astfel a început pentru tânărul filozof o adevă­rată iniţiere în metoda rugăciunii isihaste. Primul sfat ce îi fusese dat se referea la stabilitate. Înrădăcinarea într-o aşezare temeinică. Prima îndrumare ce i se dă celui care vrea să se roage nu este, aşadar, de ordin spiritual, ci fizic: aşează-te!
A te aşeza ca un munte, înseamnă a deveni greu, a fi greu de prezenţă. În primele zile, tânărului îi fu destul de greu să stea nemişcat. Într-o dimi­neaţă el a simţit cu adevărat ce înseamnă „a te ruga ca un munte”. Se afla acolo, stând nemişcat în toată greutatea sa; devenise una cu stânca, tăcut, sub soare. Timpul pentru el se schimbase cu totul. Munţii aveau un alt ritm. A sta aşezat precum un munte înseamnă a avea veşnicia dinaintea ta; aceasta este atitudinea justă pentru cel ce se pregăteşte pentru rugăciune – a şti că ai veşnicia în spate, înlăuntru şi în faţă. Înainte de a înălţa o biserică trebuia să fii precum o piatră, şi pe această piatră, pe această tărie de nezdruncinat a stâncii, Dumnezeu putea să zidească biserica sa şi să facă din trupul omului templul său. Şi astfel el pă­trunse înţele­sul vorbelor din Scriptură: „Tu eşti piatră şi pe această piatră Eu voi înălţa biserica mea.”
A rămas aşa mai multe săptămâni. Cel mai greu îi era să petreacă ore întregi „fără să facă nimic”. Trebuia să reînveţe starea de „a fi” – „a fi” pur şi simplu, fără scop sau motiv. A te ruga asemeni unui munte era rugăciunea însăşi a fiinţei, a simplului fapt de „a fi” înaintea oricărui gând, înaintea oricărei plăceri şi a oricărei dureri.
Părintele Serafim trecea să-l vadă în fiecare zi, împărţindu-şi cu el măslinele şi cele câteva tomate. În ciuda hranei sărace, tânărul simţea că prinsese puteri. Încercarea devenise mai uşoară, i se părea că muntele îi intrase sub piele. Învăţase să urmărească curgerea timpului, să rămână uneori tăcut şi liniştit ca un ţinut aspru şi arid, alteori ca o colină ce aşteaptă secerişul.
Rugăciunea pe care o învăţase de la stâncă îi schimbase totodată ritmul gândurilor. Învăţase să „privească” totul fără să judece, dând astfel „dreptul de a exista” la tot ce mişuna pe munte.
Într-o zi, pelerinii, luându-l drept călugăr din cauza calităţii prezenţei lui, îi cerură binecuvântarea. El însă nu scoase o vorbă, rămânând la fel de netulbu­rat ca o stâncă. Auzind această întâmplare, părintele Serafim, chiar în seara aceea, îi altoi câteva lovituri pe spinare. Tânărul începu să geamă.
„Ah, credeam că ai devenit la fel de nesimţitor ca o piatră de pe drum… Rugăciunea isihastă are înrădă­cinarea, neclintirea, tăria munţilor, dar ea nu caută să facă din tine o buturugă moartă ci un om viu.”
El îl luă pe tânăr de mână şi îl duse în fundul unei grădini unde, printre ierburile sălbatice, se zăreau câteva flori. „Acum nu mai e vorba să te rogi ca un munte sterp. Învaţă să te rogi ca o floare de mac, dar nu uita nici muntele…”
A te ruga ca o floare de mac
Şi astfel tânărul învăţă să înflorească…
Rugăciunea însemna întâi de toate o aşezare – şi aceasta o învăţase de la munte. Rugăciunea este tot­odată o „orientare” şi tocmai asta învăţa acum de la mac: a se înturna către soare, a se înturna către lumină cu ceea ce avea el mai profund. A aspira limpezimea cu tot sângele său, cu toată seva sa.
Această orientare spre frumos, spre lumină îl făcea câteodată să roşească ca un mac. Ca şi cum „frumoasa lumină” era aceea a unei priviri ce îi surâdea şăgalnic şi aştepta de la el o anume mireasmă… Macul îl mai învăţă că pentru a-şi păstra orientarea, floarea trebuia să aibă „tulpina dreaptă”, şi astfel el a început să-şi îndrepte spinarea.
Lucrul acesta l-a înţeles greu, ba chiar l-a mirat, căci în textele filocalice citise că monahul trebuie să stea uşor aplecat. Câteodată era chiar dureros să stea cu privirea întoarsă spre inimă şi spre pântece.
El îşi arătă nedumerirea în faţa părintelui Serafim. Ochii stareţului îl priviră cu înţeles: „Asta era pentru monahii de altădată. Ei erau plini de energie şi nu strica să le fie reamintită umilinţa condiţiei lor ome­neşti, pentru ca ei să se înconvoaie un pic la ceasul rugăciunii – asta nu le-a stricat deloc. Tu însă ai nevoie mai degrabă de putere; de aceea, atunci când te rogi aţine-te drept, fii treaz, stai drept în lumină dar nu te lăsa cuprins de trufie.
De altfel, dacă iei aminte la mac, el te va învăţa nu doar să stai drept, ci şi să fii mlădios la adierile vântului şi mai ales o mare smerenie.”
Învăţătura macului era pe măsura fragilităţii şi a naturii pieritoare a acestei flori. Astfel tânărul se deprinse să înflorească, dar şi să se veştejească şi să piară. Acum el înţelegea mai bine vorbele proorocului: „Orice făptură este precum iarba şi delicateţea ei asemenea florilor câmpului. Iarba se usucă, floarea se veştejeşte când vântul Domnului suflă peste ea… Neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt precum colbul pe o balanţă… El îi preface în nimic pe prinţi şi îi face fără însemnătate pe judecătorii pământului” (Isaia, 40).
Muntele îi dăduse sensul veşniciei, macul îl învă­ţase fragilitatea timpului: a te ruga însemna a-l cunoaşte pe Cel Veşnic în trecerea clipei – o clipă dreaptă, orientată spre lumină, trăită cu intensitate. A medita înseamnă a înflori la vremea ce ne este dată pentru a înflori, a iubi la vremea ce ne este dată pentru a iubi – şi asta total dezinteresat, fără a întreba de ce şi pentru ce. Căci pentru care motiv înfloresc macii?
El învăţă astfel să se roage „fără a urmări vreun scop”, doar pentru plăcerea de a fi şi de dragul luminii. „Iubirea îşi este sieşi răsplată”, spunea sfântul Bernard. „Trandafirul înfloreşte pentru că înfloreşte, fără să se întrebe”, mai spunea Angelus Silesius. „Muntele însuşi este cel care înfloreşte în mac, gândea tânărul. Universul întreg cugetă în mine; fie ca el să se bucure în mine în clipa cât durează viaţa mea!”
Gândul acesta era, fără îndoială, prea de tot. De aceea părintele Serafim îl dojeni pe tânăr şi din nou îl apucă de braţ. El îl duse pe o cărare abruptă până la ţărmul mării, unde se vedea cearcănul unui golf mic şi pustiu. „Înce­tează să mai rumegi gânduri despre adânca sensibilitate a macilor. Învaţă să simţi inima mării, învaţă să te rogi ca oceanul.”
A te ruga ca oceanul
Tânărul se apropie de mare. El învăţase să se stea drept, adică dobândise o bună aşezare. Ce-i mai lipsea? Ce putea să-l înveţe mai mult vuietul valurilor? Vântul se înteţi. Fluxul şi refluxul mării deveniră mai profunde, şi în el se deşteptă amintirea oceanului. Bătrânul călugăr ştia prea bine de ce îl sfătuise să se roage „ca oceanul”, şi nicidecum ca marea. Cum de reuşise să vadă că tânărul îşi petrecuse multe ceasuri pe ţărmul oceanului, mai ales noaptea, şi că ştia deja cum să-şi armonizeze suflul cu larga răsuflare a valu­rilor? Inspir, expir… apoi: sunt inspirat, sunt expi­rat. Mă las purtat de răsuflare, aşa cum mă las purtat de valuri…
Aşa se lăsa el dus de ritmul respi­ra­ţiilor oceanului. Aceasta îl împingea câteodată în pragul unor stări de neînţeles. Însă picătura de apă care altădată „se pierdea în mare”, de data aceasta îşi păstra forma, îşi păstra conştiinţa. Să fi fost din pricină că învăţase să se înrădăcineze adânc în pământ? El nu mai era purtat de ritmul profund al respiraţiei sale. Picătura de apă îşi păstra identitatea şi totuşi ea ştia „să fie una” cu oceanul. Astfel tânărul învăţă că a te ruga înseamnă a respira profund, a fi una cu fluxul şi refluxul răsuflării.
El învăţă în egală măsură că dacă la suprafaţă se iscau valuri, în schimb străfundul oceanului rămânea liniştit. Gândurile vin şi pleacă, ne produc suferinţă, agitaţie, dar străfundul fiinţei rămâne ne­tulburat. A te ruga ca oceanul înseamnă a porni de la valurile care suntem, pentru ca în cele din urmă să ne pierdem urma şi să ne înrădăcinăm în străfund. Toate acestea deveneau cu fiecare zi mai vii în el, şi îşi amintea cuvintele unui poet care îl mişcaseră în vremea tine­reţii: „Viaţa este o mare agitată necontenit de valuri. Din marea aceasta oamenii obişnuiţi nu văd decât valurile. Ia seama cum din adâncurile mării valuri nesfârşite se ivesc la suprafaţă, în timp ce marea rămâne ascunsă în valuri.”
Acum marea parcă nu mai era atât de „ascunsă în valuri”, unicitatea tuturor lucrurilor îi părea mai evidentă, şi totuşi asta nu făcea ca multiplicitatea să dispară. El nu mai încerca dorinţa de a opune forma şi fondul, văzutul şi nevăzutul. Acum, pentru el totul era doar oceanul unic al vieţii.
În străfundul suflului său nu se afla oare pneuma, marele suflu al lui Dumnezeu? „Cel care ascultă atent răsuflarea sa”, i-a spus părintele Serafim, „nu este departe de Dumnezeu. Ia aminte la ceea ce este la începutul şi la sfârşitul răsuflării tale.” Acolo, într-adevăr, erau câteva clipe de tăcere, mai adânci decât fluxul şi refluxul valurilor; acolo, într-adevăr, era ceva care părea să poarte oceanul…
A te ruga ca o pasăre
„A sta bine aşezat, a fi orientat drept spre lumină, a respira ca un ocean, nu e încă rugăciunea isihastă”, i-a spus părintele Serafim, „acum tu trebuie să înveţi să te rogi ca o pasăre”; şi l-a dus la o mică scor­bură aflată într-un copac din apropierea schitului, unde îşi făcuseră cuib două turturele. La început, gân­guritul acestor mici vietăţi l-a umplut de încântare, dar după o bucată de vreme a sfârşit prin a-l sâcâi pe tânărul filozof. Păsările alegeau parcă dinadins ceasul când el pica de somn, pentru a scoate trilurile cele mai duioase. Tânărul, nedumerit, l-a întrebat pe bătrânul monah ce însemnau toate astea, şi dacă jocul acesta va mai dura mult. Muntele, macul, oceanul, mai treacă, meargă – deşi ne-am putea întreba ce e cu adevărat creştin în toate astea! –, dar să-i propună toată zarva păsărească drept învăţătură, era deja prea mult!
Părintele Serafim i-a explicat răbdător că Vechiul Testament foloseşte pentru a defini rugăciunea termenii derivaţi din rădăcina „haga”, tradusă de cele mai multe ori în greceşte prin murmur – meletan, iar în latină prin meditatio. Rădăcina în sensul său primitiv însemna „a rosti cu jumătate de glas, a murmura”. Aceeaşi expresie este întrebuinţată pentru a desemna strigătele animalelor – răgetul leului (Isaia 31,4), ciripitul rândunelelor, gânguritul porumbeilor (Isaia 38, 14), dar şi mormăitul ursului.
„Pe Muntele Athos nu există urşi. De aceea te-am dus la turturele, dar învăţătura lor este aceeaşi. Trebuie să te rogi cu propriul tău gât, nu doar pentru a respira, ci şi pentru a murmura numele lui Dumnezeu, zi şi noapte.
Când eşti fericit, tu cânţi aproape fără să-ţi dai seama, şopteşti cuvinte lipsite de înţeles, şi murmurul acesta face să vibreze tot trupul tău de o bucurie simplă şi liniştită. A te ruga înseamnă a gânguri ca o turturea, a lăsa să se înalţe în tine cântul ce vine din inimă, întocmai cum ai învăţat să laşi să urce în tine mireasma ce vine de la floare… a te ruga înseamnă să respiri cântând.
Fără a mai pierde vremea ca să înţelegi, te sfătuiesc să repeţi, să şopteşti, să murmuri, să cânţi ceea ce este în inima tuturor călugărilor de la Muntele Athos – Kyrie eleison, kyrie eleison…”
Cuvintele acestea nu îi erau necunoscute tânărului filozof. În timpul unor ceremonii de căsătorie sau de înmormântare el auzise deja expresia aceasta, care înseamnă „Doamne, fii milostiv!”
Monahul Serafim surâse: „Da, este unul dintre înţelesurile acestei invocaţii, dar mai sunt şi altele. Formula aceasta înseamnă de asemenea: «Doamne, trimite Duhul tău…!» « Fie ca mila ta să se reverse asupră-mi şi asupra tuturor!» «Fie ca Numele tău să fie binecuvântat», etc. Dar nu căuta să pricepi sensul acestei invocaţii, căci ţi se va descoperi de la sine. Deocamdată simte şi fii cu luare aminte la vibraţia pe care o deşteaptă în trupul tău şi în inima ta. Încearcă să o armonizezi cât mai bine cu ritmul răsuflării tale. Când simţi tulburarea gându­rilor, întoarce-te liniştit la această invocaţie, respiră mai adânc, aţine-te drept şi nemişcat şi vei cunoaşte începutul isihiei, pacea pe care Dumnezeu o revarsă asupra tuturor celor care Îl iubesc.”
Şi astfel, la capătul câtorva zile, „kyrie eleison” i-a ajuns tânărului mult mai aproape de inimă. Murmurul îl însoţea aşa cum bâzâitul însoţeşte albina când îşi face mierea. Şi a observat că atunci când nu-l repeta cu buzele, „cântul” se interioriza din ce în ce mai mult şi vibraţia sa devenea mai profundă.
Formula, al cărei înţeles renunţase să-l „priceapă”, îl purta uneori spre o tăcere necunoscută, şi atunci el se simţea precum apostolul Toma, când acesta l-a descope­rit pe Hristos cel înviat – „Kyrie eleison”, adică „Domnul este Dumnezeul meu”.
Invocaţia îl împingea încetul cu încetul spre un simţământ de respect pentru tot ce există, şi de adoraţie pentru Cel ce se află la rădăcina tuturor existenţelor. Părintele Serafim i-a spus: „Acum tu nu eşti prea departe de rugăciunea unei fiinţe omeneşti. Trebuie să te învăţ rugăciunea lui Avraam.”
A te ruga ca Avraam
Până aici învăţătura stareţului fusese de ordin natural şi terapeutic. Monahii din vechime, potrivit mărturiei lui Filon din Alexandria, erau de fapt nişte „terapeuţi”. Rolul lor, înainte de a îndruma către iluminare, era de a vindeca natura, de a o pune în cele mai favorabile condiţii pentru ca ea să poată primi harul; harul nu se împotriveşte naturii ci o restaurează şi o împlineşte. Este ceea ce făcea bătrânul Serafim cu novicele său, învăţându-l o metodă de rugăciune pe care unii ar putea să o considere „pur naturală”.
Muntele, macul, oceanul, pasărea – tot atâtea elemente ale naturii – îi aminteau omului că el trebuie, înainte de a merge mai departe, să recapitu­leze diferitele niveluri ale fiinţei, sau diferitele regnuri care alcătuiesc macrocosmosul. Regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal… Omul a pierdut legătura cu cosmosul, cu animalele şi aceasta a provocat în el tot felul de suferinţe, boli, nelinişti, frici. El se simte tot mai străin de lume. A te ruga înseamnă mai întâi a lăuda universul, căci „toate lucrurile acestea ştiu să se roage mai înainte de noi”, spun părinţii. Omul este locul unde rugăciu­nea lumii devine conştientă de sine însăşi. Omul se află acolo pentru a numi tot ceea ce creaturile doar murmură…
Odată cu rugăciunea lui Avraam, noi intrăm într-o conştiinţă nouă, într-o conştiinţă mai înaltă, care este numită credinţă, adică alipirea totală a minţii şi inimii la Cel Care Este, la Cel Care se arată în toate făpturile. Aceasta este experienţa şi rugăciunea lui Avraam: în spatele stelelor fremătătoare există ceva mai presus de stele – o prezenţă nevăzută, pe care nimeni nu o poate numi, şi care totuşi are toate numele…
După ce învăţă aşezarea, înrădăcinarea, orientarea spre lumină, respiraţia paşnică a oceanului, cântul lăuntric, tânărul era pus acum să înveţe tre­zvia ini­mii: „Ia seama, chiar aici şi acum, că tu eşti ceva”. Propriu inimii este, într-adevăr, să personalizeze orice lucru şi, în acest caz, să personalizeze Absolutul, Sursa a tot ce trăieşte şi respiră, să îl numească, să îl cheme „Domnul meu, Ziditorul meu” şi să meargă în Prezenţa lui.
Pentru Avraam, a te ruga înseamnă a păstra – dincolo de nesfârşitele aparenţe ale acestei lumi – legătura neîncetată cu Prezenţa. Această formă de rugăciune merge până la amănuntele vieţii de fiecare zi. Episodul cu stejarii lui Mamre (Facerea, 18, 1) ni-l arată pe Avraam „şezând la intrarea în cort, în miezul arzător al zilei”, unde îi va întâmpina pe cei trei străini care se vor dovedi a fi trimişii lui Dumnezeu. A te ruga ca Avraam, spunea părintele Serafim, „înseamnă a nu întoarce spatele semenului tău; cana cu apă pe care o dai celui însetat nu te îndepărtează de tăcere, ci te apropie de sursă. A te ruga ca Avraam nu trezeşte în tine doar pacea şi lumina, ci de asemenea Iubirea pentru toţi oamenii.” Şi părintele Serafim îi citi tânărului pasajul din cartea Genezei unde se vorbeşte de mijlocirea lui Avram pentru oameni. Avraam se afla dinaintea lui „YHWH, Cel care este–care a fost–care va fi”. El s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare pe cel drept laolaltă cu cel rău? Poate că în cetate se află cincizeci de oameni drepţi”.
Avraam, puţin câte puţin, a fost nevoit să reducă numărul celor drepţi pentru ca Sodoma să nu fie distrusă: „Doamne, să nu Te mânii pe mine dacă îţi voi vorbi pentru ultima oară: poate că se vor găsi în ea măcar zece” (Geneza, 18, 32). A te ruga ca Avraam înseamnă a mijloci pentru viaţa oamenilor, a nu uita decăderea lor şi totuşi „a nu te îndoi niciodată de mila lui Dumnezeu”.
Acest fel de rugăciune izbăveşte inima omului de orice judecată şi de orice condamnare, oriunde şi oricând; oricare ar fi fărădelegile pe care le-a săvârşit, el cere iertare şi binecuvântare de la Dumnezeu.
A te ruga ca Avraam este chiar mai mult decât asta, înseamnă… (însă cuvintele nu voiau să iasă din gura părintelui Serafim, ca şi cum i-ar fi fost greu să împărtăşească tânărului o încercare prin care el însuşi fusese nevoit să treacă, şi care deştepta în amintirea sa un tremur subtil)… să mergi până la sacrificiu…. Şi îi aminti pasajul din cartea Facerii unde Avraam se arată gata să-i sacrifice lui Dumnezeu pe propriul său fiu, Isaac.
„Totul este al lui Dumnezeu”, continuă mur­murând părintele Serafim, „totul este de la El, prin El şi pentru El”. A te ruga ca Avram te duce la această stare de totală despuiere de tine însuţi şi de ceea ce ai mai scump. Caută ceea ce ai tu mai scump, lucrul cu care te identifici şi care te stăpâneşte… pentru Avraam era unicul său fiu. Dacă tu eşti în stare de un asemenea dar, de această renunţare totală pentru El, de această credinţă în Cel care este mai presus de orice raţiune şi de orice simţire, ţi se va întoarce însutit, deoarece „Dumnezeu se va îngriji de tine”.
A te ruga ca Avraam înseamnă a nu avea în inimă şi în minte „nimic altceva decât pe El”. În vreme ce Avraam urca spre vârful muntelui, el nu se gândea decât la fiul său. La coborâre, el nu se gândea decât la Dumnezeu.
A împlini sacrificiul total înseamnă a desco­peri că nimic nu-ţi aparţine. Totul este doar al lui Dumnezeu. Aceasta este moartea ta şi descoperirea Lui. A te ruga ca Avraam înseamnă a te alipi prin credinţă de Cel care transcende universul, înseamnă a fi milostiv cu toţi oamenii şi a mijloci pentru mân­tuirea lor. Înseamnă a uita de tine şi a rupe chiar şi cele mai trainice legături, pentru a descoperi că tu însuţi, toţi semenii tăi şi întregul univers sunt pline de Prezenţa infinită a „Celui care singur Este”.
A te ruga ca Iisus
Părintele Serafim se arăta din ce în ce mai tăcut. El simţea că tânărul înaintase în rugăciunea sa. De mai multe ori îl surprinsese, cu faţa scăldată în lacrimi, rugându-se ca Avram şi mijlocind pentru oameni: „Doamne preamilostive, ce se va alege oare de cei păcătoşi…?” Într-una din zile tânărul veni la el şi îl întrebă: „Părinte, de ce nu-mi vorbeşti niciodată despre Iisus? Care era rugăciunea lui? În liturghie, în rugă­ciuni nu se vorbeşte decât despre el. În rugăciunea inimii, aşa cum aceasta apare în Filocalie, se invocă numele Său. De ce nu îmi vorbeşti deloc despre asta?”
Părintele Serafim se arătă încurcat, ca şi cum tânărul i-ar fi cerut ceva necuviincios, ca şi cum ar fi fost silit să vorbească despre propria sa taină. Pe cât de mare era revelaţia pe care o primise, pe atât trebuia să fie şi umilinţa sa pentru a o putea transmite mai departe. Fără îndoială, simţea că nu este îndeajuns de smerit: „Aceasta numai Duhul Sfânt te poate învăţa. Nimeni nu ştie cine este Fiul, ci numai Tatăl; nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Luca 10, 22). Tu trebuie să devii fiu pentru a te ruga precum Fiul, şi a avea cu Cel pe care îl numeşte Tatăl său şi Tatăl nostru aceeaşi legătură de iubire ca şi el – aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, el îţi va aminti tot ceea ce Hristos a spus. În tine Evanghelia va deveni vie şi te va învăţa să te rogi cum se cuvine.”
Tânărul insistă. „Te rog, părinte, mai spune-mi!” Bătrânul surâse. „Acum, zise el, ar fi mai bine să păstrez tăcerea. Dar ca nu cumva să iei aceasta drept semn al sfinţeniei, îţi voi vorbi direct:
Inima lui Iisus nu avea hotare, iubind până şi pe vrăjmaşii săi, pe chinuitorii săi: «Doamne iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac.» Ziua el îi aduna la sine, spre vindecare, pe cei bolnavi şi păcătoşi, pe paralitici şi pe prostituate, pe vameşi. Noaptea el se retrăgea pentru a se ruga în taină şi acolo murmura ca un copil «Abba», ceea ce vrea să spună «Tată»… Iată pentru ce şovăi să-ţi spun, să folosesc imagini pentru ca tu să înţelegi că Duhul Sfânt aşează în tine simţămintele şi cunoaşterea care erau în Iisus Hristos, şi că acest «abba» nu vine din vârful buzelor ci din adâncul inimii. În ziua aceea tu vei începe să înţelegi ce este rugăciunea isihaştilor.”
Tânărul a mai rămas câteva luni pe Muntele Athos. Rugăciunea lui Iisus îl purta în străfunduri, câteodată chiar până în pragul unei anumite „nebunii”: „Nu eu sunt cel care trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine!”, putea el să zică împreună cu apostolul Pavel. Delir de smerenie, de mijlocire pentru semeni, de dorinţa „ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la deplina cunoaştere a adevărului”. El simţea că se preschimbă în Iubire, că se preschimbă în foc dogo­ritor. Rugul aprins nu mai era pentru el o simplă metaforă ci deve­nise o realitate: „Rugul ardea cu foc şi nu se consuma.”
Şi astfel, rugându-se neîncetat, el învăţă să-l iubească pe Dumnezeu clipă de clipă şi să meargă necontenit în Prezenţa Sa.

 

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Iunie 8, 2014

DARUIREA

Ca un fel de continuare la cele scrise despre judecarea celorlalti sau a noastra, am decis sa abordez tema daruirii…daruirii a multe cele. Cand vine vorba sa lasam sa iese din noi judecatile, suntem profesionisti insa atunci cand este vorba despre a da ceva bun, pana si iubirea sau iertarea…cam greu ne decidem sa o dam de ca si cand am depinde de ea, ar asigura pastrarea vietii noastre. Ei bine, faptul ca nu oferim iubirea sau  iertarea nu ne ajuta cu nimic ci din contra ne inrautateste viata cu tot ceea e implicat in ea.

Am sa incerc intai sa explic un aspect pe care multi dintre noi il uitam de mult prea multe ori. Ne este reflex deja sa spunem ca am da dar nu avem de unde….Ei bine aici nu prea ne spune nimeni ca pentru a da nu este necesar sa ai!!! Da, stiu ca poate suna putin ciudat fiindca daca nu am – nu pot sa dau ca nu am ce. Ei bine si DA, si NU fiindca exista un mare secret si anume acela ca DARUIND CEEA CE NU AI , VEI OBTINE SI TU ACEL CEVA.

Am sa folosesc un exemplu pe care mi-l asum si imi asum riscul de a-l folosi, insa scriind si pentru omuleti asta mi-a venit in minte. Imi amintes  de varsta copilariei, pe cand ajutam la stoarcerea mierii fascinat fiind de toate aspectele de la perfectiunea fagurilor contruiti de albinute pana la…gustul inegalabil al mierii pure. Ei bine haideti sa presupunem un scenariu in care noi nu suntem apicultori si prin urmare nu avem miere. Ok, nu avem miere insa suntem rugati sa ajutam pe cineva sa daruiasca miere altora asa ca acceptam, luam de acasa un polonic si incepem sa transferam miere din bidon in borcanasele pe care le dam altora. In momentul in care terminam activitatea de umplere a borcanaselor si de daruire, polonicul nostru ramane uns cu un strat substantial de miere asa ca vin eu si va intreb: daca noi nu am avut miere ci doar am daruit-o altora, la final, avem putina miere de degustat???

Da, stiu…cineva ar putea sa vina sa imi spuna ca nu despre asta este vorba in a da ceea ce nu ai ci tocmai in a da exact acel ceva pe care nu il ai pentru ca asta este extrem de greu. Daca eu nu am paine (destula), sa dau painea pe care o mai am. Aici intervin cele spuse de Pavel : „Trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis: Mai fericit este a da decat a lua.”

Vestea buna este aceea ca, daca reusim sa trecem peste blocajul ce apare la „prima mana” intervine o lege a Universului: legea vidului care ne spune ca nimic ce este scos nu poate lasa un gol, aparand ceva care sa umple acel gol lasat. Legea vidului spune ca, daca ne dorim haine noi – sa daruim din cele pe acre le avem, celor care nu au deloc iar cele noi vor veni sa le ia locul. Cand ne gandim la aceasta lege…parca suna mult mai bine.

Nu este ok sa pun accent pe acest aspect insa stiu ca la inceput de drum ne este mult mai usor sa abordam asa lucrurile incat sa devina realizabile.

Cand ne este recomandat sa daruim, inseamna ca este important sa daruim…nu neaparat bani, nu neaparat haine…putem darui din TIMPUL NOSTRU, putem darui ATENTIA NOASTRA, RABDARE NOASTRA…

SUNTEM MULT MAI BOGATI DECAT CREDEM CA SUNTEM

daruire 20140608_214530

Sunt genul de om care poate sa fie usor etichetat ca unul care nu zambeste asa ca…imi permit sa va repet acel sfat de a darui un zambet pe strada. Partea frumoasa este aceea ca atunci cand daruim pana si un zambet putem sa luam in calcul faptul ca este posibil ca acea persoana sa primeasca acel zambet ca fiind singurul lucru bun primit in acea zi de la oamenii din jur. Va dati seama cat de bogati suntem daca nimeni nu a avut sa dea ceea ce noi am daruit acelei persoane??? Poate un zambet poate o clipa pentru a-i explica pe unde sa o ia incat sa ajunga mai repede si sigur la o anumita destinatie, poate un sfat, un gand, o paine…poate IERTAREA NOASTRA sau poate IUBIREA NOASTRA.

DA, STIU…oameni foarte dragi mie si pe care ii admir din adancul sufletului mi-au spus ca nu poti sa oferi iubirea daca nu o ai….. Ei bine, desi sunt un impatimit al iubirii NECONDITIONATE, am acceptat de-a lungul timpului ca omul mai poate sa iubeasca pe cineva si pentru ceea ce face acesta pentru el/ea. Asa ca vin eu si , din nou imi permit luxul sa imi asum cele spuse, zic: daca ajung intr-un punct in care generez iubire in jurul meu, din directii diferite, creez un camp de iubire, o sursa de iubire si atunci deja lucrurile se schimba.

Multi dintre noi suntem pternic infipti in logico-rational asa ca…uneori scopul scuza mijloacele.

Si, NU, nu vreau sa sustin iubirea CONDITIONATA ci pe cea NECONDITIONATA doar ca atunci cand suntem la inceput de drum pe anumite segmente…decat deloc mai bine incepe fiecare de unde poate in acel moment iar ulterior ajunge unde este necesar si bine sa se ajunga.

Aveti idee cat de puternice sunt cuvintele si gandurile??? Sunt EXTREM de puternice asa ca haideti sa generam POZITIV.

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Iunie 1, 2014

1 IUNIE 2014

Astazi este o zi extrem de importanata: ZIUA COPIILOR. Asa stand lucrurile, trec la treaba si urez un LA MULTI ANI tuturor copilutilor mai mici sau mai mari; cum spuneam candva: celor care sunt copiluti ca varsta, celor care au copiluti ca varsta si tuturor celor cre au in interiorul lor un copil (mai liber sau mai ascuns).

Ei bine, eu am si cativa copiluti foarte dragi sufletului meu carora le trimit toate gandurile mele de bine pentru ei: un domn foarte drag sufletului si inimii mele – domnul Brendan; o domnisoara deosebita – Alina; doi domni pe nume Tudor si Mihai si nu in ultimul rand un zambet de domnisoara Antonia ( un zambarici cu ochi mari)

1 j

Universul a scos, la un moment,  in calea mea o fata care are toata admiratia mea in ceea ce priveste sufletul unui copil…ma inclin in fata ei si a celor care reusesc sa pastreze un suflet desebit muuult timp peste media specifica copilutilor din ziua de astazi. Aveti EXTREM de mare grija de copilutii vostri si cei din jurul vostru, ei reprezinta ce este mai bun in aceasta lume colorata.

Pe langa cei mentionati, mai exista si alti omuleto dragi mie insa lista ar deveni prea mare si as risca sa omit pe cineva asa ca doar le spun LA MULTI ANI de ziua lor

Vechiul meu sfat: PASTRATI VIU COPILUL DIN VOI, nu lasati ca flacara existentei lui sa se stinga sau, mai rau, sa o stingeti voi.

1 j 2

Postat de: bibliotecaexersare Marazan Stefan | Mai 31, 2014

JUDECARE. JUDECATOR SAU IUBITOR?

Din pacate, de prea multe ori uitam cat de mult rau poate provoca si NE poate provoca judecarea 😦

Sa judeci pe cineva poate fi una dintre cele mai proaste decizii si actiuni ale omului deoarece este cu mult mai complexa decat pare la prima impresie si, totusi, foarte simpla prin brutalitatea consecintei fiind mai ceva ca un boomerang pe care il aruncam si se intoarce tot in capul nostru.

Stiu, poate ati ajuns in acel punct in care am ajuns si eu spunand “iarasi teoria chibritului, facuta de cineva …” si va vine sa treceti peste… va propun sa nu o faceti prea repede.

In popor se spune ca cel destept invata din greselile altora asa ca, haideti sa fim cat mai destepti  (mai putin eu ca deja am fost in tabara celor care au dobandit experienta prorie pe multe fatete ale acestei provocari).

Din pacate de multe ori nici macar nu ne oprim la greseala de a judeca pe cineva ci, din enorma noastra generozitate mai adaugam si ceva actiune sa fim siguri ca ne-o luam in freza la modul cat mai serios cu putinta. Este pra mult si simplul fapt ca am judecat in interiorul nostrum, nu ar mai fi necesar sa verbalizam, sa trecem la luarea de masuri de genul celor venite dintr-un coefficient ridicat de reactivitate sau alte “bunataturi”

Avem un intreg spectru de intensitati ale actului de a judeca, spre exemplu

–          Ai vazut ce masina si-a luat Xulescu? Pai da, altii nu au ce manca si el cumpara masina ce costa cat 2 apartamente

–          Uite la Protopopeasca ce are pee a, cum se poate imbraca asa de lipsit de gust, parca a pus un sac pee a

–          Tampitul ala nu are habar pe ce lume traieste

–          ……

Acestea fiind exemplele de grupa mica, celelalte le cunoasteti si singuri cat pot fi de uriase.

Unii o sa imi spuna ca sunt prea rigid, multe fiind mici comentarii sau barfe sau…OARE, doar atat? Ne mintim singuri incercand sa ne gasim o scuza pentru ceea ce tocmai am facut si…ce vom mai face

Exista teorii care spun ca ceea ce lansam, se intoarce – asta ar fi un indiciu sa nu mai lansam ganduri negative, judecati…pentru ca nu cred ca ne dorim sa primim asa ceva.

Socotile sunt insa mult mai complexe.

Credeti in KARMA? Credeti in reancarnare?

Ei bine atunci ar fi bine sa nu ignorati cateva detalii cum sunt: compensarea karmica, “retributia”karmica sau repetarea karmica.

Stiati, spre exemplu,  ca felul in care ii tratam pe altii si ii consideram, va fi felul in care noi insine vom fi tratati si considerati in vietile ulterioare?

Eu unul nu imi doresc sa am parte de “bunataturile” oferite de actul de a judeca!!!

Haideti totusi sa pastram lucrurile sub egida proverbialului KISS , adica super simplu: “Ce tie nu-ti place, altuia nu face”

Pentru cei care poate nu sunteti de accord cu KARMA, si considerati ca sunteti buni crestini, am sa pun problema sub alt aspect recurgand la un sfat bun dat de Mantuitorul nostrum

„Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Mt. 22, 39)

Muta lume vorbeste despre IUBIRE uitand insa ca iubirea EXCLUDE orice pedeapsa, judecata…

In caz ca va intrebati: DA, sunt inca pe drum, mai am ceva pana sa fiu exclusiv iubire in manifestare. DAR: sunt pe drumul bun si mi-ar placea sa cred ca suntem mai multi in gasca care merge pe acelasi drum.

DA, STIU: suntem fiinte foarte inteligente asa ca am sa va scutesc de unele comentarii si am sa ma raportez si la cazurile in care inca nu am invatat sa ne iubim pe noi insine sau la cazurile in care ne iubim atat de mult incat … Pentru toate posibilele variante, va propun noua porunca a Mantuitorului:

„Porunca noua dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 13, 34; 15, 12).

De multe ori uitam ca avem in noi scanteie Divina si ca suntem iubire iar IUBIREA genereaza IERTARE.

In plus, cand judecam pe cineva nu avem o vibratie ridicata, pozitiva ci una negativa iar negativul , asa cum spuneam la inceput: atrage negativ. Vestea proasta la acest aspect este aceea ca o vibratie negativa atrage nu doar aceeasi sursa a acelei vibratii ci tot spectrul de vibratii aflate la acel nivel si asta de peste tot din jurul nostru. Daca pun pe masa: ace de cusut (cu ureche mica), ace de cusut (cu ureche mare), ace cu gamalie, ace curbe, ace….credeti ca atunci cand vin cu un magnet, acesta o sa atraga doar acele de cusut cu ureche mare? Noup, le atrage pe toate fiindca sunt la categoria ACE si sunt toate din metal.

Am sa imi repet mie si am sa va sugerez voua un sfat dat de Buddha, intr-o forma frumoasa si extrem de concreta: „ Asa cum ploaia cade in mod egal asupra celor drepti si a celor nedrepti, nu iti impovara inima cu judecati ci revarsa-ti blandetea asupra tuturor”

Imi vie in minte o secventa patita de niste prieteni  de familie care ajunsesera la discutii (vizita la viitorii socrii) referitoare la „riscul” casniciei intre nationalitati diferite. Viitorul socru a primit o replica frumoasa:  „Stati linistit, copii nu o sa iese in dungi”

Judecam lumea ca e blond, bruna sau roscata; ca e inalta sau scunda; grasa sau slaba; desteapta sau proasta; culta sau inculta…

Dragii mei, am o mica intrebare( doua): IN COMPARATIE CU CINE? Si IN COMPARATIE CU CE?

Haideti sa ii acceptam pe cei din jurul nostru sa cum sunt sisa nu ne mai framante ce studii au, ce salar au, daca stau in casa de chirpici sau vila cu 3 etaje; daca poarta haine jerpelite sau de firma de la marile case de moda.

Credeti ca ne ajuta cu ceva sa judecam lumea???

Va asigur eu ca nu ne ajuta!!!

Cunoasteti gestul de a arata cu degetul? Ei bine , cand aratam cu degetul- un deget arata spre acea persoana, unul se abtine iar TREI arata spre NOI

judecare b

Va doresc o viata plina de iubire si iertare

Older Posts »

Categorii